Au trecut doua zile, iar impactul 11even asupra mea nu s-a terminat. Mi se intampla rar si parca mi-e si teama sa scriu ca nu cumva, dupa ce termin, sa se sfarseasca implinirea sufleteasca pe care o simt de atunci.
Multumesc tuturor, nu in semn de recunostinta ci in semn de recunoastere a valorii tuturor celor prezenti, de la primul voluntar, pana la ultimul vorbitor sau spectator. Recunoastere pentru speranta care mi-a fost data ca inca nu s-a sfarsit si ca e loc de a construi. Recunosc, am fost invins...de bunatatea, inteligenta, curatenia sufleteasca a celor prezenti. Si nu-mi pare rau, as vrea sa fiu invins mereu asa. Am ramas cu multe lucruri insemnate dupa acest eveniment si vreau sa vi le impartasesc si voua. Nu inainte de a spune ca organizatorii, Iulian Serban, Claudia Iordache, Cristi Ilie, Florin Ionita au fost de Liga campionilor, la fel si sponsorii evenimentului care au reusit sa aduca un strop de bucurie catorva copii de la Centrul de Plasament din Plopeni. Daca am uitat pe cineva, imi cer mii de scuze, de pe acum. Sunteti toti in sufletul meu.
As incepe cu Mihaela Tatu care, cu un zambet permanent, a stiut sa ne faca sa ne simtim ca intr-o familie, de fiecare data cand a spus ceva, orice. Nu am vazut in viata mea un om mai pozitiv si mai plin de vitalitate ca ea.
Pe Decebal Popescu l-am "invidiat" cu cata dragoste a vorbit despre tatal sau, jurnalistul vesnic tanar Ioan Popescu. L-am admirat pentru cum a stiut sa isi asculte parintele si pentru ce a reusit sa construiasca o afacere de 20 de milioane de euro, ascultandu-l. Ascultati-va parintii, sunt singurii care va vor, cu adevarat, binele.
Speachul lui Paul Olteanu a fost o pledoarie despre cum sa cream un mediu placut la locul de munca, prin prisma functiei pe care o avem. Trebuie sa recunosc ca la inceput cand a spus ca va vorbi despre agricultura m-am dus cu gandul la Basescu:))), dar la final am inteles mesajul lui. Sadeste profesionalism si culege eficienta.
Catalina Popescu a transmis un mesaj despre pasiune, care nu trebuie sa dispara niciodata din ceea ce facem. Sa incercam ca in viata sa facem doar ce ne place, pentru ca rezultatele noastre vor fi minunate. Ea a reusit folosind-si pasiunea.
Peter Barta, un comunicator excelent, a carui poveste m-a bulversat. Acest om a invins o boala grea, s-a luptat cu el si cu destinul prezis de un medic incapabil si a invins. A reusit sa urce cand altii ii spuneau ca viata lui se termina. Extraordinar deznodamant.
Paul Dumbravanu, unul dintre politicienii pe care ii apreciez pentru decenta pe care o are si spiritul realitatii in ceea ce face si spune. A vorbit despre intuitie care, de cele mai multe ori, ne salveaza din situatii fara iesire.
Zoia Zarnescu care m-a facut sa inteleg diferenta dintre "incerc" si "vreau" inainte de speach-ul meu a transmis un mesaj clar: daca avem incredere in noi, nimic nu ne poate sta in fata. Trebuie doar sa credem si, mai ales, sa vrem. Astfel, orice este posibil, realizabil.
Am descoperit omul Corina Ungureanu si mi-a lasat impresia unuia admirabil, poate prea pisicoasa pentru un viitor politician in care, am mai spus-o, nu cred. Mesajul ei a fost: Vointa. Trebuie sa ai vointa pentru a realiza ceva.
Cristina Manole m-a convins ca: Incercarea moarte n-are. Ea a reusit sa profeseze in cadrul unei mari companii dintr-o alta tara, pentru ca a incercat, a crezut in ea si a reusit sa se impuna. Unde? Undeva departe de Romania.
Cezar Ouatu, vedeta veritabila dintre noi, a refulat, pe buna dreptate, impotriva promovarii nonvalorilor de catre media. Se simtea lezat, constient de valoarea sa, de ignoranta societatii in care traim. Te inteleg Cezar, asa este.
Mesajul meu a pus accent pe constiinta, care ne face mai buni in orice facem fata de noi insine si fata de cei din jur. Cand vom intelege ca ea exista desi noi nu o luam in seama vom fi oameni, iar societatea in care traim se va ridica pe alte valori.
Cu ce-am mai ramas? Cu multe, foarte multe intr-un interval de cateva ore care nici nu stiu cum a trecut. Am ramas in primul rand cu prieteni. Am ramas cu bucuria nesperata pe care mi-au dat-o patru elevi de la Liceul de Arta Carmen Sylva atunci cand au cantat la vioara. Cu tristetea data de momentul in care s-a facut publica suferinta si s-a cerut ajutorul pentru o fata bolnava de leucemie. Acest moment a trecut prea usor si ar trebui sa-l reluam, sa vedem cum putem ajuta acel copil.
Am mai ramas cu imaginea copiilor de la centrul de Plasament care au urcat pe scena si s-au bucurat pentru darurile oferite de sponsori. Am ramas, asa cum spuneam, cu imaginea vivacitatii Mihaelei Tatu, dar si a vesnicului tanar jurnalist Ioan Popescu.
Am ramas cu bucuria pe care o avea Paul Olteanu cand vorbea de bunicii lui care il urmareau cu atata drag din primele randuri. Ai mei, sunt convins, m-au privit din ceruri si, sunt convins, s-au bucurat pentru mine.
Am mai ramas cu autografele date. Am ramas cu o poza pe care am facut-o cu o superba domnisora care mi-a spus ca nu facem altceva:))) atunci cand a venit spre mine si mi-a zis sa facem o fotografie, iar eu am intrebat despre ce e vorba, pentru ca nu fusesem atent. Am constatat, dupa ce am facut acea poza, ca am uitat sa zambesc si as vrea sa cred ca nu frumoasa domnisoara mi-a luat zambetul, ci gandurile care pentru cateva ore au disparut ca prin minune.
Am ramas cu multe, foarte multe, pe care nu vreau sa le pierd niciodata. Cu ce am plecat?
Cu sufletul plin, cu speranta si cu toate emotiile pe care le-am trait!
Sustine pagina de facebook a acestui blog dand un like AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu