luni, 14 iulie 2014

De ce geniile si miracolele nu sunt simple banalitati?

Sambata am fost la o intalnire cu oameni pe care, multi dintre ei nu-i cunoasteam, dar mi-au devenit dragi, fara exceptie. A fost o experienta frumoasa, ca orice actiune p care o organizeaza Zoia Zarnescu, in care, desi ai crede ca mintea lucreaza, sufletele sunt cele care trec prin incercari bine tintite. A fost incantator sa vad evolutia celor noi si imi pare rau ca nu am putut fi prezent si duminica, dar ma recuperez eu cumva. Cu toate ca sufleteste am fost prezent.
Acest articol are o tinta clara si este inspirat dintr-o afirmatie facuta de o colega de curs, care mi-a dat de gandit. Se refera la inteligenta. Gandidu-ma la acea afirmatie am ajuns la cateva concluzii. Una ar fi ca nu exista oameni inteligenti si altii mai putin inteligenti. Inteligenta este una singura si este, practic, accesul la inteligenta universala care, am senzatia, ne este tranmisa picatura cu picatura, de oamenii alesi de undeva de sus, de acea Inteligenta superioara care face ca totul sa functioneze. Sa luam exemplul lui Enstein, al caruri creier a fost studiat si s-a constatat ca nu sunt diferente cu unul normal. A avut aceeasi dimensiune, acelesi circumvolutiouni aceleasi caracteristici ca ale unui om normal. Cu toate astea a reusit sa revolutioneze cunoasterea mondiala. Ce l-a facut pe el un geniu? Pe de o parte, studiul? Dar chemarea lui de unde a venit? Nu cumva a fost ales sa aduca intelegere pe un segment necunoscut, "descoperind" ceva ce era stiut de milenii, prin Teoeria Relativitatii, care, pe scurt, spune asa: Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul și distanțele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna acelorași legi fizice. Când doi observatori examinează configurații diferite, și anume deplasările lor, una în raport cu cealaltă, aplicând regulile logice, se constată că legile fizice au în mod necesar o anumită formă(Wikpedia).
Potrivit acestor principii, pana la teleportare nu mai sunt prea multi pasi de facut sau, cel putin, asa cred eu. Asadar, inteligenta lui Enstein o putem pune pe seama lui si numai a lui? Sau i s-a permis accesul la o informatie universala, ultracunoscuta si practicata prin realitatile paralele obtinute prin transele induse?
Nu contest genialitatea lui Enstein, ci doar ridic o intrebare: Ceea ce a descoperit el, nu este cumva o stare de normalitate, de care noi fugim din ignoranta, din teama de necunoscut?
Acesta este doar un exemplu din lumea stiintei. Dar putem lua exemplul Isus Hristos si va rog sa nu o considerati o blasfemie, pentru ca sunt un om cu credinta in Dumnezeu, acel Dumnezeu bun, atotcunoscator, acel tata iubitor fata de copiii lui care suntem noi toti. Isus a fost alesul si suntem toti de acord cu asta, dar minunile pe care le facea EL, ne-au fost relevate pentru ca vedea nu numai credinta in forta divina ci forta pe care cu totii o avem atunci cand credem. EL ne-a aratat o alta cale fata de Enstein, pentru ca EL a fost alesul, a avut acces la cunoasterea universala si a experimentat toate cate ni le-a daruit.
In aceste conditii, oamenii care ni se par geniali sau miracolele pe care le percepem ca fiind asa, nu sunt doar niste banalitati pentru alte civilizatii din acest univers, care, pe scara evolutiei sunt mult mai departe ca noi, tocmai pentru ca au avut acces la Inteligenta universala care cuprinde raspunsurile la orice intrebari?
Am stat de multe ori si m-am intrebat de ce nu suntem atacati de alte civilizatii care, as putea jura, sunt mult evoluate tehnologic decat noi. Singurul raspuns care imi vine ste acesta: Ceea ce percep eu ca ar trebui sa intelegem este ca universul funcioneaza pe un singur principiu major: Iubire si Armonie. La fel cum ar trebui a funcioneze fiecare om, in interiorul sau care este o parte a marelui univers, dupa aceleasi reguli. In aceste conditii, faptul ca nu suntem atacati de civilizatiile superioare, in opinia mea, se intampla tocmai pentru ca ele traiesc conform principiului de baza, universala: Iubire si Armonie. Iar acest principiu nu poate fi incalcat, fara consecinte grave asupra celui care il incalca.
 INTELIGENTA MINTII PALESTE IN FATA INTELIGENTEI SPIRITULUI!
Va las p voi sa alegeti motivele pentru care nu avem toti acces la Inteligenta Suprema. Le-as putea spune eu, dar ar fi numai realitatea mea. Vreau sa o cunosc si pe a voastra.
Multumesc, Cristina Dragos pentru ca afirmatia ta mi-a inspirat aceasta scriere.
P.S. Biblia spune : "Cere si ti se va da" . Asadar, este nevoie doar sa vrei sa ai acces la Inteligenta Superioara si sa-l ceri...ACUM!

vineri, 11 iulie 2014

Recodificarea ADN-ului, intre practicile shamaniste si fizica cuantica= sanatate mai buna si tinerete fara batranete



Ignoranta in care traim, preocupati, zilnic, de griji, frustrari, lacune financiare si in final de stres care conduce spre boala, ne impiedica sa intelegem mecanismul de funcionare al propriului organism, nevoile lui care sunt ale noastre, de fapt. Nu trebuie sa fim fiziceini sau chimisti, nici shamani ca sa intelegem ca fiecare din noi avem un ADN propriu, care ne face unici si care lucreaza la nivel celular, energetic, informativ.  Ce este ADN ( acidul dezoxiribonucleic) si cum ne poate ajuta sa ne imbunatatim starea de snatate, sa controlam emotiile, sa ne dezvoiltam personalitatea si sa atragem starea si oamenii de bine in jurul nostru vom afla in cuprinsul acestei lucrari. Pana atunci, iniante de a intelege legaturile Universului din care si noi facem parte si avem aceleasi caracteristiti ca el, ca fiinte multidimensionale, sa aflam la nivel pragamtic ce este ADN:
- Substanta se gaseste in fiecare celula a fiintelor vii si este esentiala pentru identitatea oricarui organism, de la Euglena viridis, mica fiinta unicelulara aflata la granita dintre plante si animale, si pana la Homo sapiens sapiens, omul contemporan. Asadar, prin intermediul ADN, corpul uman recepteaza informatia transmisa din emotiile traite de fiecare individ si face o proiectie, bineinteles, tot asupra corpului. Trebuie mentionat ca in ADN ajung zilnic circa 60 de miliarde de informatii, dar acesta proceseaza doar vreo…20.000.
- ADN-ul este „reteta” necesara sintezei de proteine, molecule organice esentiale pentru organismele vii;
Foto ADN
- O molecula de ADN contine zone numite gene, zone fara functie, precum si zone cu un rol inca necunoscut;
- Acidul dezoxiribonucleic are o structura de dublu helix. „Scara” este alcatuita din doua lanturi organice elastice ce sunt conectate prin „treptele” realizate de legaturile de hidrogen.
- „Treptele” sunt, de fapt, doar de patru feluri, unind perechi de baze azotate, ce pot fi patru tipuri diferite de molecule organice, adenina (notată A), citozina (C), guanina (G) si timina (T);
- Cele patru baze (A, C, T și G) nu se pot combina decat intr-un anumit mod, si anume: adenina doar cu timina (A + T sau T + A), și citozina doar cu guanina (G + C sau C + G); cu alte cuvinte, o baza de tip A, în orice parte a lantului s-ar afla ea, nu se poate combina decat cu o baza de tip T, si invers; in mod similar, G nu se poate combina decat cu C, si invers;
-Ordinea conteaza: A + T nu este acelasi lucru cu T + A; vezi codul genetic care e preluat de la ARN( acidul ribonucleic sau memoria scurta).
Cum actioneaza ADN-ul asupra organismului uman vom afla in CUPRINSUL acestei lucrari, care isi propune sa aduca la suprafata experimente facute de oameni de stiinta, trairi ale marilor intelepti in urma cu mii de ani si in prezent?!
Ce ne spune fizica cuantica despre ADN si functionarea energiei ca informatie
Omul de stiinta Gregg Braden a pus cap la cap trei experimente care au avut loc in perioada 1970- 1990 si care au relevat un lucru ce contrazicea perceptia asupra materiei de pana atunci, despre care se credea ca este solida fara reactie ma mediul inconjurator, la stimuli externi.
Unul dintre experimente a avut loc in 1990, cand fizicianul rus Vladimir Poponin, ajuns pe taramurile americane a dorit sa investigheze legatura dintre ADN-ul uman si materialul din care lumea noastra este formata, adica micile buznare de energie pe care noi le numim fotoni, mici particule de lumina.  Astfel, Poponin a luat un tub de sticla si a extras aerul din el, lasand in spatiul tubului vid, fapt care implica, in acceptiunea noastra ca acolo nu mai exista nimic. Totusi, acolo se regaseau aceste particule de lumina, fotonii, pe care Poponin ;le-a masurat pentru a vedea cum sunt ele distribuite. Rezultatul nu a surprins pe nimeni, pentru ca fotonii se aflau intr-o dispunere cu totul aleatoare. Poponin a mers mai departe si a plasat un ADN, extras dintr-o celula umana, in interiorul tubului pentru a vedea reactia fotonilor. Surpriza a fost ca, atunci cand s-au masurat fotonii, ADN-ul uman i-a determinat pe acestia sa se aseze cumva specific in jurul sau. Asdar, Poponin ne-a aratat ca ADN-ul are un efect direct asupra materiei din care este compusa lumea noastra! Acest lucru, la nivel de spiritualitate se traduce cu o zicere veche: “omul sfinteste locul”.
Un alt experiment a fost unul militar si a fost efectuat de armata americana. Astfel, ei au luat mostre din AND-ul unui voluntar, din interiorul gurii si au plasat acest ADN intr-un dispozitiv care masura efectele acestuia in interiorul unei camere dintr-o cladire, destul de departe de voluntarul cu pricina. Amercianii au suspus voluntarul la o stimulare emotionala, care sa-i provoace diverse stari, cum ar fi bucurie, tristete, suparare, furie. Masurand reactiile ADN-ului la stimulii voluntarului, au constatat ca, desi se afla la distanta de voluntar, ADN-ul inregistra cresterile si scaderile sale emotionale.
Cel de-al treilea experiment, relevant, a fost pus la cale de Institute of HeartMath, in 1990, o organizatie pionera la acea vreme, care a vrut sa demonstreze ca inima umana e mult mai mult decat o pompa care ajuta sangele sa circule in corpurile noastre. Au luat mostra de ADN uman si l-au izolat, cerand anumitor persoane antrenate sa raspunda la stimuli de emotie de genul: iubire, ura, gelozie, apreciere, compasiune, furie. In acest timp, masurau ADN-ul izolat. Au constatat ca in prezenta sentimetelor de iubire, compasiune, apreciere, iertare, ADN-ul a devenit extraordinar de relaxat. Iar in prezenta sentimentelor de suparare, furie ura, gelozie, ADN-ul era strans, ca un mic nod.
In cadrul conferintei sale cu titlul “The science of Miracle”( Stiinta Miracolelor), Gregg Braden mai face referire la un experiment, pe care ar fi pacat sa nu vi-l prezentam. Astfel, in 1972, 24 de orase din Statele Unite, cu o populatie de 10.000 de locuitori, au gazduit persoane antrenate sa simta o stare de pace interioara.  Ceea ce s-a petrecut a fost ca, in timp ce acei oameni antrenati, experimentau starile de pace, oamenii din jurul lor, dincolo de zidurile cladirilor in care acestia locuiau,  treceau prin starile de pace interioara. Astfel, comunitatile din cele 24 de orase esantion, au inregistrat scaderi considerabile ale infractiunilor. Cand acesti oameni antrenati si-au incheiat rugaciunile, statisticile s-au inversat.
Ce desprindem de aici? Asa cum ne spune Braden, nu conteaza ca te afli in aceeasi cladire sau la 400 de kilometri distanta, campul inimii actioneaza( vibreaza, transmite vibratii/ unde magnetice) asupra celor din jur si este influentat de starea de bine, adica efectul este acelasi, in functie de stimuli, fara sa fie conditionat de spatiu/ distanta. Practic, intre fiintele umane exista, la nivelul creatiei divine, o intercomunicare prin energia transmisa din Univers, captata si  dispersata de fiecare individ in parte, in jurul sau. ADN-ul uman functioneaza pe principiul holostic, exact ca o holograma care este formata din foarte multe particule si fiecare raspunde identic in acelasi timp, in functie de stimuli.
Ce ne spun shamanii de mii de ani
Marii initiati ne invata ca intre om, natura si divinitate exista o interdependenta, iar comunicarea se face prin lumina, ca energie vitala. Fie ca vorbim de shamanii din ANZII Americii de sud, civilizatiile incase, fie ca vorbim de cei tibetani sau cei TAO( China), toti spun acelasi lucru. Corpul uman capteaza energia vitala prin intermediul celor sapte chakre, la nivel de constiinta spirituala. Atunci cand se inregistreaza blocaje la nivelul chakrelor, intervine boala, iar menirea unui shaman este aceea de a porni intr-o calatorie de lumina pentru a identifica forta negativa care aduce boala, pentru a elimina acel blocaj energetic, acea lumina cu care vindecatorii lucreaza pentru a-I elibera bhlocajele. De unde vine acea lumina? Ea este de sorginte DIVINA si este transmisa din acelasi loc din UNIVERS si functioneaza la fel in orice spatiu si timp. Fiecare individ este o fiinta multidimensionala, care in conexiune cu lumina cereasca poate descoperii abilitati la care nici nu s-ar fi gandit vreodata in propriul EU.
Vindecatorul shaman are capacitatea de a face regresie in timp, de a comunica cu spiritele, de a le cere ajutorul pentru a vindeca legaturele care conduc la blocaje energetice, respectiv la boala.
Transa in care intra shamanii este una controlata si in interdependenta cu bolnavul. Vindecatorul shaman este doar un ghid al bolnavului prin interiorul sau, spre propria cunoastere.
Shamanii considerau, pe buna dreptate, ca fiecare lucru de pe pamant este incarcat cu energie vitala, ca exista o intredependenta intre copaci, ape, munti, animale, pasari si oameni, fiecare fiind format dintr-un spirit, prelungit din spiritul divin. Incarcarea de la natura era o practica ultra folosita de shamani care faceau transfer de energie si intelepciune de la entitatile la care astazi, noi, ne uitam ca la obiecte.
La baza cunoasterii shamanice sta Roata Mediceni( vezi foto) care, prin invataturile ei, permite oricarui shaman sa spuna totul de spre o persoana in functie de locul, data si ora nasterii acesteia. Fiecare venim pe lume cu un scop, iar Roata Medicinei identifcia acest scop cu mare precizie.
“Adevarata provocare a timpurilor noastre este reprezentata de incercarea de a descoperi cel mai ascuns Sine al nostru; de a dezveli imaginea a ceea ce si cine suntem cu adevarat – un Spirit – si, ca rezultat, de a da un sens real vietii noastre”, spune Kenneth Meadows in cartea sa “Spirit shamanic”. Descoperirea sinelui, parte a creatiei divine, in comunicare directa cu inteligenta superioara, transmisa fiecaruia dintre noi in timp real, poate conduce la actiunea directa asupra AND-ului nostru. Informatiile pe care le putem induce ADN-ului, prin forta gandului( o expresie de unda magnetica ce constituie o cale de comunicare la nivelul creierului) sub forma de lumina, ne poate aduce in postura de a ne mentine tineri, de a fi permanent sanatosi si sa avem o viata cat mai lunga.
Ce-am invatat din aceste idei transmise noua de practicieni ai shamanismului, de oameni de stiinta?
Am Invatat sa ne cunoastem pe noi insine, ca o conditie fundamentala pentru a ne face viata mai buna, atat noua cat si celor din jur, prin Legea Atractiei Universale. Propria cunoastre, trecuta prin filtrul experientei transmise de marii initiatii ai lumii si prin recentele descoperiri ale fizicii cuantice, ne permit sa intervenim spiritual, mental, energetic, magnetic asupra ADN-ului si sa ii transmitem informatiile de care el are nevoie, pentru ca noi sa fim mai bine, mai sanatosi, mai puternici, mai optimisti, mai tineri cat mai mult timp.
Sub presiunea stresului, a starilor de furie, de ura, de gelozie, asa cum spune Gregg Braden, creeaza la nivelul ADN-ului blocaje care conduc la boli grave, precum cancerul. Braden spune intr-o conferinta a sa ca, in fiecare dintre noi exista virusi, bacterii care sunt mentinute in stare latenta de anticorpii sistemului nostru imunitar. Cand slabeste sistemul imunitar? Atunci cand experimentam stari de frica, de teama, induse de trairile emotionale de zi cu zi. Pe fondul slabirii sistemului imunitar, ADN-ul permite virusilor si bacteriilor, prin informatia pe care le-o dau starea de frica, sa se dezvolte si sa produca boli crunte precum cancerul. Starea de armonie interioara, de iubire, mentine sistemul imunitar la cote inalte, iar noi, atat in interior cat si in exterior avem starea de bine, care atrage in jurul nostru persoane de acelasi profil.
 In incheiere, vom mai da un exemplu relatat de Gregg Braden care vine in sprijinul afirmatiilor noastre.
Braden relateaza un caz al unei femei bolnave de cancer, in faza avansata, care a experimentat mai multe tratamente aplicate de medicina vestica, ajungand in faza terminala. Pe ultima suta de metri a fost dusa in China, la o clinica. Acolo se aflau trei “doctori” antrenati sa induca starea de bine pacinetului si prin credinta lor sa vindece. Astfel, in materialul filmat la aceasta vindecare, este prezentat un monitor, pe care este afisata captura tumorii canceroase, initiale,  si, in paralel, evolutia actiunii “doctorilor” asupra pacientei, in timp real. Mai trebuie spus ca “doctorii” s-au inteles asupra unei mantre pe care sa o induca si sa o pronunte cu voce tare pe parcursul vindecarii. In romaneste, mantra suna cam asa: “Deja vindecata” si au repetat-o timp de trei minute, iar pe monitor se vedea, in timp real, cum tumoarea scade pana la vindecarea definitiva a pacientei. Nu e nicio diferenta intre practicile acestor “doctori” chinezi si cele ale shamanilor. Totul se bazeaza pe credinta si pe actiunea asupra bolii… acum, nu in timp, traind deja sentimentul ca este un vindecarea este un fapt implinit.

BIBLIOGRAFIE
Gregg Braden-  Puterea de vizualizare
Kenneth Meadows- Spiritul shamanic
Alberto Villodo- Shaman, vindecator, intelept
Wikpedia